Tuesday, September 29, 2015

Cea mai frumoasa vacanta



Tin minte cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o – a fost intr-un sejur in insula Skiathos! Dintre toate locurile cu plaje, acesta le intrece pe toate! Nu numai la numar. Aveam de vizitat atatea faleze, si toate diferite si unice in felul ei. Erau si cateva aglomerate, oferind iubitorilor de caldura ocazia sa capete cel mai frumos bronz posibil, dar si altele incredibil de linistite si salbatice, atragand multe cupluri ce prefera o atmosfera mai intima. Personal, am fost atras de flora si de vietuitoarele din apa: am facut multe scufundari si multe poze, bucurandu-ma de colajul de culori si de apa limpede si racoroasa.

Urmatorul lucru pe lista mea a fost sa ma integrez peisajului cat mai mult: am facut o groaza de poze mai intai, sa am multe amintiri pentru acasa, apoi am cumparat suveniruri de peste tot si am invatat sa dansez sirtaki, hasapiko, zorba, dansuri traditionale grecesti. Am luat masa la localurile lor, incercand bucataria lor. Mancarea a fost delicioasa, in mare parte bazata pe peste, fructe specifice climei mediteraneene si ulei de masline. Cel mai mult m-a incantat atitudinea oamenilor de acolo, m-am simtit foarte repede comod si in apele mele, facandu-mi multi prieteni si castigand experienta in ceea ce priveste socializarea cu oameni de alta nationalitate. Fiind pasionat de aspectele lingvistice si stiind trei limbi straine la perfectie, mereu consider o intamplare de genul ca fiind o perspectiva de a vedea lumea altfel.

Alte obiective turistice pe care le-am trecut pe lista mea in treacat au fost si Biserica Sfantul Nicolae si pestera Kastrului, cu specia de soimi pe cale de disparitie.

Cand ajunsesem in final acasa mi s-a facut dor imediat de ospitalitatea grecilor din insula Skiathos si de mancarea traditionala delicioasa. Cel mai mult imi lipseste privelistea de un albastru cu nuante diverse ducand spre verde si turcoaz, care numai acolo am vazut-o. Am incercat sa imortalizez cat mai multe momente si peisaje in fotografii, dar amintirea persista cel mai bine.

Motivul pentru care am ales sa fac o vacanta in insula Skiathos, impreuna cu alte locuri in jurul acesteia, este acela de a vedea strict obiectivele turistice ce tin de istoria locului si renumita biserica Sfantul Nicolae. Toate locurile pe care le-am ales sa le vizitez le-am fotografiat si inclus in colectia mea personala. Pana acum am cateva sute cu monumente si cladiri importante din toate orasele in care am fost. Ma gandeam chiar peste ceva timp cand as strange 200 sa fac un fel de album, sa il multiplic si sa incerc sa il vand, originalul pastrandu-l. Imi face mare placere sa imortalizez privelisti de genul si chair mai mult, sa le aflu povestea incredibila. Iar atunci cand vine vorba de greci, ce alt loc ar putea fi mai frumos?

Bineinteles, am luat la pas si plajele pentru care este renumita insula si celelalte locuri din jurul acesteia, bucurandu-ma de privelistea marii intinse si de apa de un albastru nemaintalnit, specific locului. Dupa, am cutreierat capitala insulei, am facut o multime de poze, mai ales cu cladirile care sunt vospite in cele doua culori ale steagului, lucru facut in trecut pentru a declara independenta insulei fata de dominatia otomana. Am vizitat si pestera Kastrului si renumita biserica, avand ocazia sa admir privelistea de la inaltime si sa ma bucur de niste peisaje care iti taie in mod sigur respiratia!

Cred ca cel mai mult dintre toate mi-a placut arhitectura, modelele si modul de viata al localnicilor. Au fost foarte prietenosi si dornici sa raspunda oricaror intrebari. De mult nu am mai vazut atata bunavointa venita din partea unor straini practic!

Cand am ajuns acasa le-am adus tuturor suveniruri si le-am aratat pozele facute, povestindu-le despre echipajul vasului care nu ne-a lasat sa ne plictisim si au organizat multe activitati. Am decis sa merg si anul urmator, incluzand mai multe locuri si poate, mai multe zile, daca imi voi putea lua concediul in aceeasi perioada.

No comments:

Post a Comment